Azi dimineata, stand eu pe frunza mea draga de nufar, mi-am adus aminte de stra-bunicul meu, Broscoiul Lautar. Pe cand eram doar un brotacel, povestile stra-bunicului meu ma insoteau in fiecare seara cand mergeam la culcare in patutul meu de papura. Una din istorioarele mele preferate era cea despre gradina lui Monet.
"Monet, spunea stra-bunicul meu, era un pictor batran, cu o palarie mare si cu barba alba si deasa. El traia in gradina lui de la Giverny, undeva langa Paris. Tu stii doar, brotacelul meu drag, ca eu am umblat prin multe locuri, caci faima mea s-a dus pana hat-departe si am fost invitat sa concertez chiar si pe la curtile regilor. Insa cel mai mult mi-a placut sa cant pe lacul din gradina lui Monet si cred ca si lui ii era drag cantecul nostru pentru ca asa, acompaniat de corul de broscute, a pictat el nuferii lui diafani, podul cel verde si salciile unduioase..."
...si nu mai apuca sa termine povestea pentru ca eu adormeam cu gandul la gradina minunta care, desi nu era probabil mult diferita de lacul unde traiesc eu, se infatisa in mintea mea ca un taram de basm. Un taram zugravit mereu in alte nuante, asemanatoare celor din picturile maestrului Monet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu